După 12 luni pline de provocări și descoperiri, atât pentru părinte, cât și pentru noul membru al familiei, urmează o perioadă de 6 luni extrem de importantă pentru dezvoltarea intelectuală, fizică, socio-emoțională și de limbaj a copilului. Între 12 și 18 luni, copilul devine extrem de activ și energic în mișcări, își face primii prieteni, începe să comunice cu persoanele din jur folosind o combinație de sunete, gesturi și expresii faciale, descoperă mediul și modul în care lucrurile din jur functionează, pas cu pas.
Dezvoltarea limbajului
Apariția primelor cuvinte în jurul vârstei de un an este un motiv de sărbătoare și amuzament în fiecare familie. În această perioadă, copilul descoperă cuvintele, învață regulile limbajului și modul în care adulții îl folosesc. De aceea, activitățile pentru dezvoltarea vorbirii sunt extrem de importante, iar adulții care însoțesc aceste descoperiri trebuie să fie calmi, răbdători și veseli.
”Un mediu vesel și armonios este întotdeauna cel în care copilul se dezvoltă cel mai bine și care generează încredere în propria persoană, indiferent de vârstă”, spune Valentina Secară, fondatoarea centrului de training pentru părinți și educatori First 7 și a grădiniței cu profil britanic Acorns Nursery. Specialistul mai atrage atenția asupra faptului că fiecare copil se dezvolta în propriul ritm, inclusiv în ceea ce privește limbajul, și recomandă evitarea stereotipurilor în ceea ce privește vârsta apariției primelor cuvinte sau a primelor fraze.
Oferirea oportunităților de comunicare este cel mai important instrument pentru stimularea vorbirii. Un exercitiu extrem de util pentru crearea de asocieri între ceea ce copilul vede și limbaj este rostirea de către adult a denumirii obiectelor pe care copiii le explorează și descrierea a ceea ce se întâmplă în jur. Iar când copilul începe să rostească cuvinte dispersate, părintele poate dezvolta o propoziție pe baza cuvântului respectiv, rostind clar și corect toate cuvintele.
De asemenea, cititul poveștilor scurte și cântecelele îi ajută pe copii să descopere cuvintele și să își antreneze atenția.
Dezvoltarea fizică
Alături de apariția limbajului, dezvoltarea fizică este extrem de activă începând cu implinirea vârstei de un an. Copilul începe să meargă și chiar aleargă, începe să se cațere, se apleacă, aruncă, apucă și impinge obiecte, iar incurajarea și celebrarea tuturor acestor mici reușite contribuie la dezvoltarea unui fizic armonios.
Când începe să se deplaseze și atinge absolut orice din jurul său, copilul ajunge să cunoască mediul, explorându-l. Este bine să punem diverse obiecte pe rafturi, pe care copilul să le descopere. Aceste obiecte trebuie să fie realizate din materiale sigure, care nu se sparg și care pot fi băgate în gură. ”De exemplu, la atelierele senzoriale pentru bebeluși, specialiștii noștri în educație timpurie îi învață pe părinți să realizeze sticle senzoriale din recipiente de apă plată pline cu texturi diverse, colorate, precum: fasole, orez, lichide colorate sau mălai.” Valentina Secară.
Din punct de vedere al dezvoltarii fizice, odată ce mersul devine mai puțin ezitant, First 7 recomandă introducerea pasului peste obstacol și mersul pe sub obstacol. Folosiți cutii sau recipiente de apă pe care copilul trebuie să le ocolească sau panglici prinse de obiecte stabile din casă, peste care copilul trebuie să pășească. Adultul îi poate oferi un exemplu bun de urmat, așa că intrați in joc, faceți ceea ce vă doriți ca micuțul vostru să facă. El învață de la voi.
Un alt joc distractiv care stimulează dezvoltarea fizică, poate fi ușor de pus în aplicare cu ajutorul panglicilor colorate prinse de masă. Copilul poate fi încurajat să pășească pe sub masă, într-o ploaie de panglici.
Apare și motricitatea fina pe măsură ce copilul începe să își folosească mânuțele pentru apucarea lucrurilor de dimensiuni mici, iar prinderea degetelor părinților este primul exercițiu pentru dezvoltarea musculaturii mânuțelor. Părinții pot pune jucării mici pe podea, încurajându-l pe copil să le ridice, îi pot oferi copilului bucăți de fructe sau alte alimente încurajându-l să mănânce singur cu mâna și pot începe să îl învețe utilizarea linguriței.
Dezvoltarea cognitivă
De la 12 luni, copilul poate indica părți ale corpului la îndemnul părintelui, își recunoaște apariția în oglindă, devine din ce în ce mai curios cu privire la obiectele din jur și este fascinat de coșurile senzoriale pe care părinții le pot realiza cu minim de efort. Având diferite compoziții, culori și texturi, coșurile senzoriale sunt variante simple de jocuri ce pot fi pregătite acasă.
Aveți nevoie de o cutie de plastic, iar opțiunile de materialele și obiectele pe care le puteți folosi pentru a o umple sunt nelimitate. În funcție de tema aleasă sau de ideea de joc, puteți adauga în cutie orez, cereale, boabe de porumb sau fasole și până la bucăți de hârtie sau obiecte din plastic.
”Tot cu ajutorul coșurilor senzoriale, puteți introduce copiilor și noțiuni matematice, cum ar fi compararea dimensiunii, potrivirea, sortarea și clasificarea (folosind nasturi, fasole sau orez), dar și concepte științifice, precum determinarea cauzei și a efectului (ce se întâmplă atunci când adăugăm apă peste nisip?), gravitația (apa alunecă jos în palnie, nu în sus) și stările de agregare (gheața se topește)”, Valentina Secara.
Dezvoltarea socială
Pe măsură ce se apropie vârsta de un an, copilul începe să devină mai puțin dependent de mamă sau tată și începe să socializeze și să își facă prieteni. În acest context, specialistul în educație timpurie atrage atenția asupra unei situații pe care de cele mai multe ori părinții o gestionează în mod greșit. ”Deseori, părinții se întâlnesc cu situații în care copilul împinge, lovește sau ciupește alți copii de la locul de joacă. Este extem de important ca părinții să înțeleagă că micuțul lor nu acționează din răutate, ci doar ca modalitate de explorare. Deseori este surprins și speriat atunci când celălalt copil începe să plângă în urma micii agresiuni, tocmai de aceea, părinții trebuie să abordeze cu răbdare și blândețe fiecare astfel de situație și să îi explice efectul faptelor sale asupra celor din jur. ” spune Valentina Secară.
De asemenea, este important pentru copil să învețe să socializeze și cu adulți, nu doar cu copii de vârste apropiate. Perioada de apropiere cu un membru al familiei sau un alt adult poate fi transformată într-o experiență distractivă prin jocuri tip “hide and seek” sau prin oferirea de obiecte familiare copilului.