Știm deja că dezvoltarea cognitivă a copiilor începe la o vârstă timpurie, de aceea, prin asumarea unui rol activ în procesul de educație timpurie, educatorii și părinții trebuie să se asigure că cel mic are tot sprijinul necesar pentru a-și dezvolta potențialul. În copilăria timpurie, copiii interacționează cu o multitudine de concepte care le pot stimula gândirea matematică, important este ca adulții din jurul lor să le valorifice. Identificarea formelor și a mărimilor, asocierea numerelor cu cantitatea reprezentată sau înțelegerea unei probleme și găsirea soluțiilor, toate cultivă gândirea matematică esențială în succesul academic de mai târziu și chiar în viața de adult.
Ali McClure, autor, trainer și consultant în educația timpurie, îi sfătuiește pe părinți și educatori să îi expună pe cei mici la cât mai multe oportunități prin care să învețe într-un mod adaptat vârstei: ”Vocabularul cheie și resursele alese cu grijă, care provoacă învățarea unui copil, reprezintă cea mai bună modalitate de a dezvolta abilități de gândire matematică. Imediat ce pot explora, pot începe să învețe.” Aceasta susține că matematica este prezentă în toate jocurile, iar la o vârstă timpurie, copiilor le este cel mai ușor să se împrietenească și să asimileze conceptele matematice.
Întrebată cum pot educatorii să îi ajute pe copii să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor folosind matematica, Ali reiterează ideea creării de oportunități. Din punctul de vedere al consultantului în educație timpurie, este important ca mintea copilului să fie antrenată în această direcție: ”Dacă cei mici au un scop sau o problemă de rezolvat, curând vor începe să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor. În jocul lor, ei vor folosi încercările și învățarea erorilor din greșeli pentru ca, în final, să poată rezolva problemele. De aceea, este important că gândirea copiilor să fie stimulată folosind cât mai multe jocuri și situații ce îi determină să găsească o soluție. Dacă gândirea lor este formată în acest sens, le va fi mult mai ușor să se descurce în viața de adulți.”
Deși rolul educatorilor în formarea și educarea copilului este esențial, părinții trebuie să înțeleagă importanța implicării proprii. Procesul educațional trebuie continuat și în afara creșei sau grădiniței. Implicarea părinților ajută la extinderea în afara clasei a noțiunilor folosite de educatori, creează o experiență pozitivă pentru copii și îi ajută să capete mai multă încredere să își exprime ideile: ”Este esențial ca părinți să sprijine învățarea, să fie informați cu privire la programa copilului, să fie capabili să stabilească o legătură între ceea ce copilul învață la creșă sau grădiniță și activitățile de acasă. Folosirea acelorași concepte și a unui vocabular similar, dacă sunt folosite acasă, de la o zi la alta, conferă părinților strategii simple pentru ca învățarea matematicii să devină un eveniment zilnic. Această conexiune este o componentă cheie a dezvoltării unui copil și sprijinirea învățării ulterioare.” – Ali McClure, autor, trainer și consultant în educație timpurie
Ali a prezentat conceptul de Sticky Maths în cadrul Conferinței de Educație Timpurie de anul acesta, un concept creativ și distractiv, care ”s-a lipit” de participanții Conferinței: ”Sticky Maths este învățarea care se lipește – sună evident, dar găsirea unor modalități care să facă matematica semnificativă și memorabilă pentru fiecare copil și fiecare etapă unică de dezvoltare este cea mai bună cale de progres. Aceasta începe cu activități practice care fac parte din mediul de învățare al copilului și stimulează gândirea matematică a acestuia”, declară Ali.
Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns, prin FIRST7, Centrul de training pentru părinți și educatori, al cărei scop este de a oferi personalului din educație soluții practice de predare, adaptate nevoilor copilului mileniului 3. Conferința de Educație Timpurie aduce anual în România experți internaționali în educație timpurie ce prezintă concepte noi și abordează subiecte esențiale pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.