Cum pot copiii învăța matematica prin activitate fizică

decembrie 9, 2019

Matematica dezvoltă gândirea logică, gândirea critică și gândirea practică, oferă o disciplină a minții și un vehicul prin care abilitățile de gândire analitică sunt puse în practică și perfecționate. La o vârstă timpurie, copiii pot învăța matematică într-o manieră facilă, desfășurând activități fizice simple, plăcute. Mai multe studii au arătat că exercițiile fizice și mișcarea au un impact pozitiv asupra creierului uman, iar cea mai eficientă modalitate de învățare apare atunci când stimulii din exterior provoacă activitatea cerebrală. Pentru a încuraja învățarea, este important să integrăm activitatea fizică în procesul educațional.

Legătura dintre matematică și… dans

Helen Battelley, consultant, antrenor, autor și speaker de renume internațional în domeniul dezvoltării fizice și mișcării în educația timpurie și primară, a prezentat conceptul de Maths Movers în cadrul Conferinței de Educație Timpurie desfășurată în perioada 6-8 noiembrie la București și pe 9 noiembrie la Suceava. În cadrul sesiunilor sale, Helen le-a oferit participanților două ore pline de energie pozitivă și activități fizice educative. Plecând de la premisa

că energia unui educator se transmite copiilor, educatorii au participat activ la activitățile fizice care au simulat contexte fascinante pentru copii, precum un spectacol de circ.

În concepția lui Helen, dansul este inerent legat de concepte matematice. Specialistul în educație timpurie acordă un rol esențial studierii conceptelor matematice încă din copilăria timpurie, când totul se învață ușor, intuitiv, prin activități fizice, dans și joacă. De asemenea, atrage atenția asupra importanței activităților fizice în primii 5 ani de viață deoarece mișcarea repetată contribuie la dezvoltarea căilor neuronale, întărind legătura dintre corp și creier. Astfel, arhitectura creierului unui copil nu se poate dezvolta sănătos dacă este privată de mișcare.

Antrenorul a punctat și diferența dintre dans și activitățile fizice cotidiene. Deși întâlnim forme și în mișcare, dansul este un mod inconștient prin care copiii învață concepte matematice: ”Dansul este diferit de activitățile fizice zilnice pentru că incorporează mișcarea pe toate planurile și în toate direcțiile. Mișcările tipice pe care le facem zilnic, precum mersul, urcarea scărilor, sau sporturile precum fotbalul, ciclismul, toate se petrec în plan sagital, dar dansul lucrează întreg corpul, din toate planurile.”
Mai mult, dansul cu parteneri sau într-un grup permite conștientizarea celorlalte persoane și navigarea în spațiul lor, fapt ce dezvoltă sisteme proprioceptive și vestibulare – fundamentale în procesul de învățare a matematicii timpurii. Sistemul proprioceptiv împreună cu sistemul vestibular oferă informații referitoare la poziția segmentelor corpului, mișcarea corpului, inclusiv informații ce țin de echilibru. Referindu-ne la aptitudinile spațiale, la vârsta de 3 ani, acestea sunt un puternic predictor al performanței matematice și, în general, al viitoarelor performanțe școlare.

Dezvoltarea inteligenței spațiale cu ajutorul mișcării

Când se gândesc la geometrie, cei mai mulți oameni o asociază cu triunghiuri, cercuri sau alte forme plane. Helen, însă, vorbește despre forme create cu ajutorul mișcărilor corpului, despre modul în care acestea dezvoltă coordonarea motorie a copiilor: ”Formele nu sunt replicate doar cu ajutorul corpului nostru, ci și în corpul nostru. Fiecare respirație, modul în care trăim, mâncăm, dormim, mișcarea membrelor, mersul, toate reprezintă forme ale vieții de zi cu zi. Dezvoltarea abilităților de mișcare pentru a crea tipare și secvențe de mișcare le va permite copiilor să dezvolte coordonarea motorie.” Pe măsură ce copiii mici se dezvoltă, dobândesc și își perfecționează abilitățile fizice precum rularea, târârea, mersul și alergarea. Toate necesită o conștientizare din ce în ce mai mare a conceptelor matematice: forță, pârghii, direcție, distanță, zonă, viteză, simetrie, model, ritm.

Prin activități fizice, pot fi observate concepte matematice precum compararea, măsurarea și formele. Aceste atribute îi ajută pe copii să înțeleagă fenomene, să rezolve probleme din viața reală, să aprecieze design-ul și funcționalitatea lucrurilor și să facă predicții referitoare la viitor. Matematica este peste tot în jurul nostru, iar dansul nu face excepție, de aceea consultantul în educație timpurie încurajează crearea de oportunități pentru cei mici: ”Copiii au nevoie de numeroase experiențe care le solicită să relaționeze cunoștințele cu vocabularul și cadrul conceptual al matematicii – cu alte cuvinte pentru a matematiza ceea ce înțeleg intuitiv.” Mai mult, activitățile fizice stimulează formarea de noi conexiuni neuronale, dezvoltă funcțiile motorii și crește capacitatea de rezolvare a problemelor.

Specialistul în domeniul dezvoltării fizice în educația timpurie ne sfătuiește să le acordăm copiilor 180 de minute de activități fizice. Astfel, copiii ar trebui să aibă 180 de minute în care întâlnesc concepte matematice precum: modelele, repetițiile, simetria, distanța, mărimea etc. ”Aproape toate activitățile bazate pe mișcare vor dezvolta înțelegerea matematică. De exemplu, Nicholson’s Loose Parts Theory este o fundație perfectă pentru aranjare, clasificare, sortare, forme și multe altele. Înainte de a învăța conceptele cantitative, copiilor ar trebuie să li se ofere oportunitatea de le descoperi.” – Helen Battelley, consultant și antrenor în domeniul educației timpurii

Helen punctează și importanța pe care o au adulții în procesul educațional al copiilor. Aceștia trebuie să găsească și să utilizeze întrebările și resursele potrivite: ”Educatorii și părinții au un rol esențial în a le oferi copiilor abilitățile de a transfera conceptele matematice intruzive în matematică prin oferirea de întrebări adecvate și variante pentru a promova reflecția și adaptabilitatea. De exemplu, ”Poți să o faci mai înaltă?”, ”Ai acolo mai mult sau mai puțin comparativ cu ce am avut înainte?, ”Când tăiem pe jumătate, împărțim în două jumătăți egale.”

Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns, prin FIRST7, Centrul de training pentru părinți și educatori, al cărei scop este de a oferi personalului din educație soluții practice de predare, adaptate nevoilor copilului mileniului 3. Conferința de Educație Timpurie aduce anual în România experți internaționali în educație timpurie ce prezintă concepte noi și abordează subiecte esențiale pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.

 

Distribuie articolul

Articole similare

Conferințele și cursurile First7

Află mai multe informații despre despre coferințele și cursurile la care poți participa și tu ca să evoluezi rapid în carieră...