Cine sunt speakerii de la Conferința de Educație Timpurie 2019
Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice este tema ce va fi abordată de șase specialiști în educație timpurie prezenți la Conferința de Educație Timpurie de anul acesta. Cea de-a VI-a ediție aduce, pe parcursul celor trei zile ale conferinței de la București, sesiuni de training susținute de specialiști internaționali cu experiență în sisteme de învățământ performante. […]
Tehnologia schimbă jucăriile. Cum le integrăm într-o educație sănătoasă
Cei mici adoră să se joace, iar acest lucru contribuie în mod benefic la dezvoltarea lor ulterioară. Din dorința de a-i vedea fericiți, părinții încearcă să le satisfacă într-o proporție cât mai mare preferințele în materie de jucării de ultimă generație. Noile tendințe sunt dictate de mediul în care cei mici își petrec marea parte […]
Dezvoltarea inteligenței emoționale între 12 și 18 luni
După aniversarea primului an, între 12 și 18 luni, copiii încep să perceapă lumea într-o manieră proprie, să dezvolte o personalitate unică, un simț al propriei persoane și al celor din jur. Deja încep să meargă, rostesc câteva cuvinte pe care le poți recunoaște și răspund din ce în ce mai mult la o varietate […]
Tehnici de storytelling în educația timpurie
Storytelling-ul are o imensă putere de educare și dacă este aplicat metodic și de la vârste timpurii, îi ajută pe copii să învețe mult mai repede, să dobândească aptitudini nebănuite și să se dezvolte atașament pentru pentru citit. Dacă vrei ca micuțul tău să învețe repede lucruri noi, ar trebui să știi că împachetarea unui […]
Șase lecții pentru educația timpurie a secolului 21
Este adevărat, din ce în ce mai mulți educatori și părinți conștientizează nevoia de a le forma copiilor deprinderi extrem de importante pentru viața adultă a vremurilor pe care le trăim, precum gândirea critică, capacitatea de rezolvare a problemelor, creativitatea sau inteligența emoțională. O educatie timpurie de calitate, în acord cu nevoile copiilor și realitatea […]
Dezvoltare prin joc senzorial
În educația timpurie, joaca înseamnă mai mult decât distracție și voie bună, aceasta angajează simțurile copilului și ajută la înțelegerea rapidă și păstrarea informațiilor noi pentru o lungă perioadă de timp. Jocurile senzoriale care ar trebui introduse în activitățile zilnice cu bebelușul, încă de la 5-6 luni, îi oferă acestuia oportunitatea de a explora, dezvoltându-i […]
Inteligența verbală: de la ce vârstă se poate stimula și cum
Știai că succesul la școală al copilului tău ține inclusiv de volumul de cuvinte pe care îl va auzi pe oră până la vârsta de 3 ani? Mai mult, știai că prin stăpânirea limbajului își va putea exprima sentimentele, nevoile și dorințele, ceea ce va reduce din frustrările cauzate de neînțelegeri, frustrări care duc la […]
Dezvoltarea inteligenței emoționale între 18 luni și 3 ani
Potrivit National Scientific Council on the Developing Child (Harvard University), dezvoltarea emoțională începe foarte devreme în viață, în copilăria timpurie, atunci când copiii se atașează mai întâi de îngrijitorii lor, care au un rol vital în dezvoltarea inteligenței emoționale. Aceasta este importantă pentru formarea arhitecturii creierului și are consecințe pe termen lung, asupra abilităților de […]
Dezvoltarea abilităților matematice în educația timpurie
Știai că între 3 și 5 ani, potențialul copiilor de a învăța noțiuni matematice este unul deosebit de complex și sofisticat? Douglas Clement, directorul executiv al institutului învățare timpurie al Universității din Denver, a petrecut aproape întreaga carieră studiind și pledând pentru introducerea unor concepte de matematică încă din primii ani de viață. Acesta a […]