Dezvoltare prin joc senzorial

În educația timpurie, joaca înseamnă mai mult decât distracție și voie bună, aceasta angajează simțurile copilului și ajută la înțelegerea rapidă și păstrarea informațiilor noi pentru o lungă perioadă de timp. Jocurile senzoriale care ar trebui introduse în activitățile zilnice cu bebelușul, încă de la 5-6 luni, îi oferă acestuia oportunitatea de a explora, dezvoltându-i în același timp abilitățile cognitive, sociale și emoționale, fizice, creative și lingvistice.

Conform cercetătorilor de la Center on the Developing Child, Harvard University, până la vârsta de 3 ani, creierul uman suferă schimbări majore și se dezvoltă mai mult decât o va face în tot restul vieții. Peste 1 milion de noi conexiuni neuronale se realizează în fiecare secundă, sporind astfel funcții ale corpului, emoții și procese cognitive.

Iar experiențele și activitățile la care copilul ia parte în această perioadă ajută la conturarea, diversificarea și dezvoltarea abilităților sale. Un exemplu de activitate amuzantă, ce oferă posibilități nemăsurate de explorare și învățare este jocul senzorial.

Ce este jocul senzorial?

Jocul senzorial este orice activitate care stimulează simțurile copilului și poate avea loc oriunde: acasă, în mașină, la grădiniță sau în cadrul unor ateliere dedicate. Acest fel de joc poate fi împărțit în cinci categorii care corespund simțurilor pe care le antrenează: atingere, vedere, auz, miros și gust. Jocul senzorial poate include orice din jurul nostru și nu se referă doar la jucăriile copiilor de pe podea. De la apa din baie sau chiuvetă, la nisip și vopsea, există atât de multe moduri pentru ca cei mici să se distreze în timp ce explorează și învață.

Beneficiile activităților senzoriale pentru copii între 7 și 26 de luni

Jocul senzorial dezvoltă abilitățile motorii

Coordonarea mișcărilor fine ale mușchilor ne permite să realizăm o varietate de sarcini importante. Pentru copii, aceste sarcini ar putea include: legarea șireturilor la pantofi, închiderea sau desfacerea fermoarului și chiar întoarcerea paginilor unei cărți. Fie că vorbim de explorarea unor materiale sau manipularea lor, amestecare, măsurare sau mutare, jocurile senzoriale favorizează dobândirea și îmbunătățirea acestor abilități motorii.

Îmbunătățirea abilităților cognitive

Prin rezolvarea problemelor întâmpinate în timpul jocului și prin deciziile care trebuie luate în timpul acestuia, în creierul copilului se produc o serie de conexiuni. De la cunoștințele matematice, cum ar fi compararea dimensiunii (mare cu mica), potrivirea, sortarea și clasificarea (folosind nasturi, fasole sau orez) și până la abilitățile științifice, cum ar fi determinarea cauzei și efectulului (ce se întâmplă atunci când adăugăm apă peste nisip?), gravitația (apa alunecă jos în pâlnie, nu în sus) și stările de agregare (gheața se topește), toate sunt abilități ce pot fi dezvoltate prin jocuri senzoriale.

Jocul și abilitățile lingvistice și sociale

Copiii se pot exprima mult mai bine abia după ce au experimentat adevăratul sens al cuvintelor pe care le folosesc. Jocul senzorial încurajează copiii să folosească un limbaj descriptiv și expresiv și să găsească înțeles în spatele cuvintelor care nu ar avea altfel nici o semnificație pentru ei.
Jocul senzorial poate, de asemenea, să-i învețe pe copii despre cooperare și colaborare. “Pe măsură ce copiii lucrează împreună sau alături, ei învață să înțeleagă punctul de vedere al altcuiva. Copiii au, de asemenea, ocazia de a se exprima și de a deveni încrezători în împărtășirea ideilor lor cu alții” – menționează Angie Dorrell, specialist NAEYC (National Association for the Education of Young Children).

Care sunt cele mai populare jocuri senzoriale?

Oglinda este un obiect ce atrage copiii pentru că își pot observa propria reflexie sau aceea a obiectelor. Un mijloc excelent pentru auto-studiere și cunoaștere de sine, oglinda perfecționează și aptitudinile de observare.

Pastele colorate și de forme diferite, mălaiul, nisipul kinetic, panglicile sau amidonul și gelatina sunt alte obiecte care pot fi folosite pentru ca cei mici să exploreze texturi, materiale, culori și cantități și să învețe să folosească cuvinte și adjective pentru a descrie lucrurile cu care intra în contact: alunecos, subțire, moale, sclipitor sau lipicios.

Având diferite compoziții, culori și texturi, coșurile senzoriale sunt variante simple de jocuri ce pot fi pregătite și acasă. Aveți nevoie de o cutie de plastic, iar opțiunile de materialele și obiectele pe care le puteți folosi pentru a o umple sunt nelimitate. De la orez, cereale, boabe de porumb sau fasole și până la bucăți de hârtie sau obiecte din plastic, toate pot fi folosite pentru a crea un coș senzorial, adaptat temei alese, a lecției sau a ideii de joc.

Unde poți învăța cele mai eficiente activități senzoriale pentru bebelușul tău

Centru de training pentru părinți și educatori FIRST7 organizează periodic workshop-uri cu activități senzoriale în sediul din Popa Soare al grădiniței Acorns Nursery. Temele diverse abordate de organizatori sunt din cele mai interesante atât pentru copii, cât și pentru părinții bucuroși că reușesc să contribuie la dezvoltarea optimă a bebelușului și să creeze o legătură specială cu micuții.

Exemple de teme abordate la atelierele senzoriale pentru bebeluși: textură și culoare, de la catifelat la lucios, rece și metalic, înțelegerea contrastelor, descoperirea miresmelor și texturii florilor de primăvară.