Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice este tema ce va fi abordată de șase specialiști în educație timpurie prezenți la Conferința de Educație Timpurie de anul acesta. Cea de-a VI-a ediție aduce, pe parcursul celor trei zile ale conferinței de la București, sesiuni de training susținute de specialiști internaționali cu experiență în sisteme de învățământ performante. Astfel, subiectul va fi abordat din perspective complementare, ce vor contura o imagine completă asupra domeniului matematic.
Peste 250 de educatori, învățători din ciclul primar, psihologi, pedagogi și coordonatori responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale din sistemul de stat vor avea acces gratuit la informații actuale, vor descoperi concepte inovative și soluții de predare practice, axate pe nevoile copilului. Speakerii le vor oferi participanților informații de specialitate, strategii și seturi de activități pentru a-i ajuta să dezvolte capacitatea matematică a copiilor într-un mod eficient, adaptat nevoilor generațiilor actuale.
Ali McClure – Sticky Maths
Cu o experiență internațională de peste 20 de ani, Ali McClure este autor, profesor-instructor, consultant în educația timpurie, coordonator educațional pentru copiii cu nevoi speciale și mamă a trei băieți adolescenți.
Studiile de cercetare în domeniul neuroștiinței educației, precum și practica lui Ali McClure din Marea Britanie și din întreaga lume au contribuit la evoluția sistemului educațional și la rezultate remarcabile în numeroase școli.
Helen Battelley – Maths Movers
Helen este consultant, antrenor, autor și speaker de renume internațional în domeniul dezvoltării fizice și mișcării în educația timpurie și primară. Stilul ei de antrenament este energic, pasional și extrem de motivant. Cu o carieră de peste 19 ani ca specialist în dans și mișcare, Helen este respectată la nivel global pentru contribuția sa în domeniul educației prin mișcare, dans și joc.
Will Hussey – Creative Thinking Challenges
Will este unul dintre cei mai bine vânduți autori și vorbitori din domeniul educației. Filosofia sa de viața se bazează pe integrarea gândirii creative în viața de zi cu zi, la serviciu sau acasă. Prin sesiunile sale de pregătire pentru educatori, Will Hussey reușește să le cultive acestora plăcerea de a lucra cu copiii și dorința de autodepășire atât pe plan profesional, cât și personal. Toate acestea, cu scopul de a crea un act educațional performant și plăcut.
Pamela Mundy – Creative Thinking Skills and Inquiry Based Learning
Pamela Mundy colaborează în calitate de expert în educație timpurie cu numeroase organizații internaționale, inclusiv școli și ministere ale educației, atât la nivel național, cât și international. Este consultant, speaker și un autor reputat în domeniul educației timpurii. De asemenea, deține funcția de consultant pentru BBC și Channel 4 Learning pe probleme de educație, este co-autor al programului on-line de leadership în educație timpurie de la Oxford University Press și a colaborat cu Departamentul pentru Educație al Guvernului Britanic la elaborarea, dezvoltarea și derularea programului national dedicat primilor ani de formare ai copilului.
Pamela a contribuit la îmbunătățirea mediului academic prin asigurarea calității studiilor, a suportului strategic, ghidare și implementare pentru o serie de grădinițe, creșe și grupuri școlare, în Marea Britanie, Asia de Sud, SUA, America de Sud, Chile, Africa de Vest, China, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Singapore, Malaezia, India, Caraibe, Rusia și Columbia.
Anita Curtis – Making Maths Magic
Anita Curtis este trainer de educație timpurie și planificator calificat. Energia și pasiunea cu care lucrează au făcut ca sesiunile ei să fie cunoscute pe plan internațional. În cadrul Conferinței de Educație Timpurie, Anita va împărtăși un set de idei, strategii și soluții practice pentru eficientizarea procesului de învățare a noțiunilor de matematică în educația timpurie.
Martin Bailey
Este specialist în utilizarea tehnologiei tabletelor în învățământul primar, scrie periodic pentru presa educațională și participă la conferințe din întreaga lume. Martin Bailey are o experiență de 20 de ani ca profesor în sistemul britanic de învățământ, iar în prezent, preda tehnologia informației și a comunicării elevilor din ciclul de învățământ timpuriu la școala primară Lanchester și este lector la Universitatea Durham.
Specialistul în educație prin tehnologie organizează constant ateliere pentru elevi și sesiuni de formare a personalului din învățământ cu scopul de a „aduce curricula la viață” prin utilizarea inovației.
Astfel, speakerii Conferinței de Educație Timpurie 2019 vor aborda subiecte legate de matematică și necesitatea introducerii conceptelor tehnologice în școlile din România pentru a alinia tacticile de predare ale educatorilor la cele mai performante și eficiente modele internaționale.
Conferința de Educație Timpurie Suceava
Anul acesta, marcăm și extinderea pe plan național. Pe 9 noiembrie, va avea loc o prima ediție a Conferinței de Educație Timpurie în afara Bucureștiului. Anita Curtis și Helen Battelley le vor demonstra participanților de la Suceava că matematica poate fi ușoară și amuzantă oferindu-le exemple practice, cu aplicabilitate imediată.