Conferința de Educație Timpurie 2023
Brasov

Conferința de Educație Timpurie First7 ajunge pentru prima dată la Brașov, pe 28 octombrie, la Hotel Kolping, cu tema Comunicare, limbaj și scriere în educația timpurie.

42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional. Acest procent alarmant reprezintă, de fapt, viitorul României iar educația timpurie are puterea de a construi temeliile pentru o învățare de succes și pentru dezvoltarea abilităților esențiale de comunicare, limbaj și scriere. Abordările moderne de predare în primii ani de viață pot aduce beneficii semnificative și pot deschide uși către o lume plină de cunoaștere și înțelegere pentru copiii noștri.

Experții invitați să împărtășească importanța însușirii corecte a acestor competențe și tehnicile moderne de lucru cu copiii sunt:

SPEAKERI

Fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie și a primei creșe private din România și promotor al conceptului de educație pentru copiii cu vârsta 0-3 ani, Valentina a realizat stagii de pregătire, atât în România, cât și în Marea Britanie, pe diferite arii din domeniul pedagogic și al managementului educațional. Prin First7 – Parents & Educators Coaching, a susținut numeroase sesiuni de training pentru cadre didactice din învățămâtul preșcolar și primar, dar și webinarii pentru părinți, pe teme legate de îngrijirea și educația copilului mic, stimularea intelectuală, emoționala și fizică a acestuia.

este consultant în teme de educație timpurie, cercetător și autor de renume din Marea Britanie. Considerat o autoritate în domeniul lucrului cu lemnul în educația timpurie, Pete a scris mai multe cărți și articole de specialitate precum și cărți despre învățarea în aer liber. Universitatea din Bristol i-a acordat lui Pete o bursă de cercetare onorifică, iar în prezent se ocupă de cercetări legate de progresul creativ în educația timpurie. Mai mult, a fost distins cu Bursa Churchill pentru a efectua cercetări internaționale privind cele mai bune practici de lucru cu lemnul în educație.

Pentru contribuția sa semnificativă în promovarea creativității în educație, în 2019, Pete a câștigat premiul național oferit de Creative Learning Guild și este, de asemenea, Fellow al Royal Society of Arts.
este autor, muzician și formator educațional ce provine din Madison, Wisconsin. Din 1987, Stuart a lucrat în școli din întreaga lume, încurajând muzica, povestea și creativitatea elevilor și profesorilor. El a susținut, de asemenea, evenimente și conferințe internaționale pe teme care includ creativitatea, cultivarea bunătății, muzica și povestea în sălile de clasă, construirea de relații în școală și dezvoltarea alfabetizării la copiii mici. Prezentările lui Stuart includ muzică, mișcare, reflecție și strategii practice pentru utilizarea de zi cu zi.

PROGRAM

9:00 – 11:00, Valentina Secară – Comunicare pe înțelesul inimii
11:00 – 13:00, Pete Moorhouse – The Language and Dialogue of Creativity
14:00 – 16:00, Stuart Stotts – Connecting Music

LOCAȚIE: Hotel Kolping (Str. Petofi Sandor, nr. 27, Brașov)


Educatorii și învățătorii din sistemul public de învățământ se pot înscrie GRATUIT, cu condiția trimiterii unei adeverințe emise de unitatea angajatoare, până pe 16 octombrie. Înscrierea angajaților din instituțiile private este posibilă printr-un e-mail la office@first7.ro

Conferința de Educație Timpurie aduce anual în România experți internaționali în educație timpurie ce prezintă concepte noi și abordează subiecte esențiale pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.