Tehnologia schimbă jucăriile. Cum le integrăm într-o educație sănătoasă

Cei mici adoră să se joace, iar acest lucru contribuie în mod benefic la dezvoltarea lor ulterioară. Din dorința de a-i vedea fericiți, părinții încearcă să le satisfacă într-o proporție cât mai mare preferințele în materie de jucării de ultimă generație. Noile tendințe sunt dictate de mediul în care cei mici își petrec marea parte din zi – la locul de joacă – influențându-se reciproc când vine vorba de ,,moda” pe care să o urmeze.

În acest mod a luat naștere o serie de fenomene, la nivel național și nu numai. Tradiționalele jocuri și jucării au fost detronate de unele noi, extrem de controversate. Se pun tot mai des în balanță beneficiile și potențialele efecte negative ale acestora, de la nesiguranța utilizării lor și  încurajarea sedentarismului, până la provocarea dependenței.

Printre cele mai mediatizate astfel de jucării ale noii generații – de care, ca părinte, e imposibil să nu fi auzit – se numără:

Fidget Spinner- un titirez actualizat

Există școli care au interzis accesul cu această jucărie, pe motiv că le distrage celor mici atenția de la oră. Mai mult, în urma unei cercetări efectuate pe câteva produse, s-a găsit o cantitate relativ mare de plumb în două astfel de jucării. Lista lucrurilor negative nu se oprește aici; la momentul dezasamblării, părțile din care este alcătuit Fidget Spinner au prezentat un risc ridicat de a fi înghițite de cei mici.

Valentina Secară, fondatoarea grădiniței cu profil britanic Acorns Nursery, sfătuiește părinții să nu respingă o jucărie, un joc sau o activitate în care copilul lor ar putea fi implicat înainte de a se documenta cu privire la avantaje și dezavantaje. ”De exemplu, psihologii spun ca spinnerul poate să regleze nivelul de anxietate sau de stres resimțit de cel mic, fiind o jucărie care necesită un nivel mare de concentrare. Mai mult, îi recunosc contribuția în tratarea autismului sau a anumitor tulburări comportamentale, precum ADHD. Desigur, problemele reale care se ridică în acest caz sunt cele legate de timpul petrecut în compania acestor jucării și de calitatea lor. Industria jucăriilor este plină de produse contrafăcute, deci periculoase. Faceți cumpărături din librării și magazine sigure.”, Valentina Secară.

Hoverboard – un skateboard electric

Deși, în aparență, este mult mai facil și comod de folosit decât un Skateboard, Hoverboard-ul necesită anumite măsuri de precauție. Este recomandat să se folosească o cască, cotiere și genunchiere, pentru a preveni accidentările grave.

Tot în ceea ce privește siguranța, au existat multiple cazuri (semnalate în lumea întreagă) de Hoveboard-uri care au luat foc din cauza bateriilor, cauzând incendii în locuințe. Anul trecut, în mai multe orașe, a fost chiar interzisă utilizarea lor din acest motiv.

”Și mersul cu bicicleta sau rolele poate prezenta pericole dacă micuțul nu este protejat corespunzător și supravegheat. Nu căutați cu orice preț motive de a exclude jucăriile de ultimă generație în detrimentul celor tradiționale. Dacă toți copiii au și el nu, se poate simți exclus din cercul de prieteni, iar acest lucru ar putea da naștere unor frustrări”, Valentina Secară

Kendama

Originară din Japonia, jucăria se bucură de un succes răsunător în țara noastră. Deși are un design simplist, Kendama reușește să capteze atenția copiilor într-un mod cât se poate de benefic. Stimularea creativității, necesitatea concentrării și antrenarea coordonării mișcărilor sunt numai câteva dintre punctele sale forte. Mai mult, jucăria reușește să le ofere celor mici o alternativă la timpul petrecut în fața tabletei/telefonului, redându-le bucuria simplității jocului.

Pe de altă parte, asemenea Spinner-ului, Kendama este blamată de cadrele didactice pentru faptul că îi distrage pe copii de la responsabilitățile școlare.

”Deși benefice pentru dezvoltarea psihomotorie, pentru stimularea creativității, a concentrării, aceste jucării nu ar trebui să îi însoțească pe copii la grădiniță sau la școală. Educatorii și profesorii pregătesc activități educative și recreative de la care micuții pot fi distrași, iar acest lucru nu le este benefic. Părinții ar trebui să le explice copiilor că unele jucării, precum acestea, pot fi folosite doar în timpul liber”, explică Valentina Secară.

Gadgeturile

Lista noilor ,,descoperiri” în materie de jucării nu se oprește nicidecum aici. În prezent, mai multe unități de învățământ (printre care și grădinițe) au fost dotate cu tablete și laptop-uri, accesul la noile tehnologii permițându-le celor mici dezvoltarea unor aptitudini și competențe specifice. Procesul de învățare devine mult mai distractiv și interactiv odată cu digitalizarea mediului școlar, iar copiii pot deprinde cu ușurință metode strategice de gândire și acțiune.

Cu toate acestea, fondatoarea grădiniței Acorns semnalează necesitatea găsirii unui echilibru de către cadrele didactice și părinți. ”Accesul la astfel de device-uri trebuie să fie continuu monitorizat de părinți și de cadrele didactice responsabile. Expunerea prelungită în fața ecranelor nu face altceva decât să crească riscul dependenței de aceste mijloace de interacțiune și, în timp, poate avea efecte nedorite asupra comportamentului copilului. Trebuie, ca părinți și pedagogi, să ne asigurăm că cel mic beneficiază de un echilibru între utilizarea acestor noi ,,jucării” și timpul petrecut în natură, dedicat socializării.”

Așadar, cum se situează jucăriile generației lor în raport cu cele tradiționale? Ce aduce nou Hoverboard-ul, de exemplu, și de ce devine preferat de cei mici în detrimentul mersului pe bicicletă sau alergatului prin parc?

Răspunsul este cât se poate de simplu: noutatea. În curând, fenomenul Kendama sau Spinner-ul vor fi date uitării și înlocuite de noi modalități de petrecere a timpului liber. Ca părinte, e necesar să vă documentați în prealabil cu privire la avantajele și dezavantajele pe care le presupun acestea, acordând o atenție specială modului în care noile jucării îi permit celui mic să se dezvolte.

„Asigurați-vă întotdeauna că este supravegheat la locul de joacă și nu omiteți importanța timpului petrecut în natură, extrem de benefic pentru stimularea creativității, a concentrării și a capacității de învățare, reducerea stresului, dobândirea unor abilități sociale etc. Oricât de complexe ar fi, jucăriile generației lor nu vor egala nicicând bucuria simplă de a socializa în parc cu alți copii, a face mișcare în aer liber și a descoperi, prin propriile lor simțuri, lumea înconjurătoare”, precizează Valentina Secară