Inteligența verbală: de la ce vârstă se poate stimula și cum

Știai că succesul la școală al copilului tău ține inclusiv de volumul de cuvinte pe care îl va auzi pe oră până la vârsta de 3 ani? Mai mult, știai că prin stăpânirea limbajului își va putea exprima sentimentele, nevoile și dorințele, ceea ce va reduce din frustrările cauzate de neînțelegeri, frustrări care duc la tantrumur?

Ai, iată, două motive importante pentru a stimula inteligența verbală a micuțului tău. Dar cum faci acest proces mai ușor pentru toți membrii familiei? Pentru a afla cele mai bune tactici de dezvoltare a vorbirii în primii ani de viață, am stat de vorbă cu Valentina Secară, specialist în educație timpurie și fondatoarea centrului de training pentru părinți și educatori FIRST7.

Cum îți încurajezi copilul să vorbească?

Primul pas este să îi vorbești cât mai mult. ”Limbajul trebuie să fie pozitiv, articulat, direcționat către copil sub formă de conversație, cu adresarea de întrebări copilului și oferirea posibilității de a răspunde sau de a avea o reacție. Pentru dezvoltarea armonioasă a vorbirii, copiii au nevoie să  beneficieze de o abundență în limbaj, fie sub formă de conversație, fie prin citit cu voce tare etc.”, explică Valentina Secară.

Gradul de dezvoltare a limbajului la 2 ani este un indicator al performanțelor copilului la începutul școlii. Valentina Secară, specialistul centrului de training First7, precizează că înțelegerea și folosirea vocabularului în propoziții de 2-3 cuvinte de către copilul de până la 2 ani sunt asociate cu adaptarea mai ușoară a acestuia în școala primară.

Mediul în care se desfășoară comunicarea cu cel mic contează și el: modul în care părinții interacționează cu bebelușul, numărul de activități variate pe care îl fac împreună, numărul de cărți și de jucării aflate la îndemâna copilului, toate influențează expresivitatea vocabularului la 2 ani. De asemenea, timpul petrecut în fața unui ecran are și el un impact asupra modului în care cel mic face achizițiile de limbaj, performanțele copilului scăzând pe măsura creșterii timpului petrecut pe telefon, cu tableta sau în fața televizorului.

Lectura de la vârste fragede dezvoltă vocabularul

Conversația directă cu copilul este completată firesc de lectură. Bebelușii cărora li s-a citit regulat, de la vârsta de 6 luni au avut o capacitate cu 40% mai mare în a asimila cu ușurință vocabular în jurul vârstei de 18 luni. Bebelușii cărora nu li s-a citit au avut o creștere doar de 16% în asimilarea vocabularului. Statistica provine dintr-un studiu realizat de către medicul Pamela C. High și asociații săi de la Child Development Center, în cadrul Spitalului Rhode Island.

Ce trebuie să reții? ”Copiii care beneficiază de un vocabular bogat ca informație, conversație și limbă în general, până la vârsta de 3 ani, au înregistrat progrese însemnate la școală. Lectura le asigură accesul la o varietate de cuvinte, așa că e bine să citești cât mai mult împreună cu cel mic. Conform unui studiu american, cărțile copiilor conțin de 3 ori mai multe cuvinte neobișnuite sau rare decât conversațiile zilnice dintre părinte și copil”, spune Valentina Secară, organizatoarea conferinței pentru educație timpurie First7.

Limbajul semnelor, tranziție mai ușoară spre vorbire

Capacitatea de a te face înțeles nu se rezumă strict la vocabular, ci și la comunicarea non-verbală, socială, de aceea, Valentina Secară recomandă pentru copiii până în 2 ani deprinderea limbajului semnelor. Acest tip special de a comunica cu copiii foarte mici este tot mai folosit în ultimii ani pretutindeni în lume, iar centrul de formare pentru părinți și educatori pe care îl conduce organizează astfel de cursuri de limbaj al semnelor.

Prin deprinderea semnelor – mai ușoară decât deprinderea vocabularului, copiii reușesc să comunice mai rapid cu adulții, deci să evite situațiile frustrante, și realizează importanța limbajului, ceea ce le facilitează achizițiile ulterioare de vocabular, pronunție și scriere. De asemenea, copiii care învață acest tip de comunicare sunt mai siguri pe ei, mai încrezători, iar relaționarea directă, atât prin contact vizual, dar și prin atingeri, întărește relația dintre copii și părinți.

Cum să înveți limbajul semnelor pentru bebeluși:

Iată câteva sugestii de la Valentina Secară despre cum să înveți împreună cu bebelușul tău limbajul semnelor.

  • Începe cu demonstrații ușoare încă de când bebelușul are 6 – 8 luni, asigurându-te că te bucuri de atenția copilului pentru câteva secunde
  • Începe cu 3 – 5 semne, păstrând contactul vizual și spunând cuvântul pe care îl reprezintă fiecare semn cu voce tare. Începe cu semne care pot fi asociate ușor cu obiecte – de exemplu, mingea.
  • Repetă semnele constant și roagă și celelalte persoane care se ocupă de bebeluș să le folosească.
  • Observă când bebelușul tău folosește corect un semn, îi va lua cam 2 luni, și adaugă un semn nou.
  • E posibil ca micuții să preia inițiativa și să inventeze propriile semne. Folosește-le pe acestea, cu condiția să cădeți de acord asupra semnificației lor.
  • E posibil ca bebelușul să fie reticent la început sau să nu manifeste interes în acest tip de exprimare. Copiii sunt diferiți, iar acest lucru nu semnalează vreo problemă de dezvoltare. Ocazional, e posibil să răspundă la semne, dar să nu le folosească niciodată.
  • Nu uita să faci din asta o activitate amuzantă și să nu înlocuiești vorbirea cu limbajul semnelor, ci doar să adaugi semne la conversațiile voastre zilnice.