Bebelușii și curiozitatea

Bebelușii se nasc curioși, această abilitate formidabilă ajutându-i să descopere lumea din jurul lor și să învețe eficient și durabil. Folosind toate simțurile, copiii explorează orice lucru nou până când acesta nu mai este necunoscut. Cu cât au o minte mai curioasă, cu atât copiii învață mai mult și mai repede. De aceea, încurajarea curiozității copilului este una dintre cele mai importante modalități prin care îl poți ajuta să  crească.

Bebelușii se nasc curioși

Încă de la vârsta de 3 luni, bebelușii încep să manifeste curiozitate cu privire la persoanele din jur, la obiectele colorate și la sunetele pe care le aud. La 4 luni încep să fie curioși în legătură cu propriul corp și, pe măsură ce cresc, la fel se întâmplă și cu nivelul curiozității lor. Până la 10 luni, aceștia învață să tragă, să prindă sau să împingă. De altfel, lumea unui copil mic este plină de alimente noi pe care să le guste, de oameni de întâlnit, jocuri noi de jucat, cuvinte de înțeles, locuri de vizitat și concepte de stăpânit. Bebelușii și copiii mici vor atinge, gusta, mirosi, vor explora și vor înțelege, vor privi și vor asculta, vor avea întrebări și curiozități, se vor mira, vor căuta răspunsuri și, în acest fel, vor învăța.

Unul dintre motivele pentru care bebelușii indică un lucru cu degetul este pentru a-și exprima interesul cu privire la acel lucru. Este modalitatea lor de a spune: ”Vreau să știu ce este aceasta.” Astfel, curiozitatea este sinonimă cu dorința de a învăța, este un detector de noutate, care îl determină pe copilul mic să caute răspunsuri pentru situațiile neașteptate pentru el, să rezolve mistere și să elucideze incertitudinea. Un copil descoperă dulceața ciocolatei, gustul acid al lămâii, căldura caloriferului și frigul gheții. Prin aceste procese, își construiește propriile cunoștințe despre viață.

Beneficii ale cultivării curiozității

”Curiozitatea cultivă o minte activă, iar dezvoltarea curiozității ajută copilul să fie dispus și capabil să crească continuu, să învețe și să pună la îndoială tot ce este în jurul lui. Un copil curios va înțelege mai bine lumea din jur, se va adapta mai repede unui mediu nou și va fi mai prietenos”, declară Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie și a altor proiecte de formare a adulților în spiritul educației moderne.

  • Curiozitatea îl ajută să își dezvolte imaginația, creativitatea și limbajul, instrumente de bază, de care un adult de succes are nevoie. Un copil care nu dezvoltă curiozitatea nu va fi un adult care inovează;
  • Dacă un copil își poate imagina, el este, de asemenea, capabil să poată descoperi noi perspective, soluții, moduri de abordare. Astfel, curiozitatea ajută copilul să fie capabil să rezolve probleme;
  • Curiozitatea inspiră persistență și determină un impuls de a ști ce, cum, de ce.
  • Curiozitatea ajută un copil să fie determinat, să caute alternative, să găsească noi moduri de abordare a unei situații și de a nu renunța. Curiozitatea oferă, de asemenea, motivația de a atinge întotdeauna un nivel mai ridicat al cunoașterii;
  • Curiozitatea îl ajută pe copil să creadă în vise mărețe și să găsească soluții pentru a le îndeplini;
  • Un copil care are întrebări va deveni un adult care refuză să accepte status quo-ul, care transformă, conduce, trăiește o viață aventuroasă și este mai fericit.

Cum putem cultiva curiozitatea copiilor

Deși bebelușii se nasc curioși, este esențial să cultivăm această curiozitate pe măsură ce cresc:

  • Jocul senzorial este o sursă uimitoare pentru cultivarea curiozității bebelușilor deoarece le oferă libertatea de a testa și de a cunoaște prin participare activă, într-un mediu sigur.
  • Creează oportunități de a interacționa cu alți bebeluși. În acest fel va crește curios și prietenos.
  • Jocul nestructurat este un alt mod de a încuraja dorința de descoperire. Oferindu-i copilului timp liber pentru a se juca, îi permiți să exerseze curiozitatea și imaginația.
  • Ajută-l să se simtă suficient de încrezător și competent pentru a explora, încurajează-l să caute și permite-i să se miște cât mai mult.
  • Există trei moduri prin care părinții constrâng explorarea entuziastă a copilului: frica, dezaprobarea și absența. Evită să faci aceste greșeli. Fii prezent în aventurile lui și celebrează fiecare reușită.