Ce trebuie să învețe un copil între 18 luni și 3 ani?

iulie 8, 2019

Etapa 18 luni – 3 ani este, pe cât de frumoasă, pe atât de plină de provocări. La această vârstă, copilul începe să experimenteze noi emoții precum furia, frustrarea, vinovăția, rușinea și entuziasmul. Aceste emoții care ne copleșesc uneori și pe noi, adulții, generează crize de tantrum și schimbări bruște ale stării de spirit. Pe lângă explozia de emoții, de la un an și jumătate începe și o nouă etapă de dezvoltare cognitivă, socială, a limbajului și motricității, pe care părinții trebuie să o sprijine cu afecțiune și răbdare.

Video sfaturi educație timpurie Valentina Secară

Pe măsură ce timpul trece, cu ghidarea potrivită, limbajul explodează, cuvintele dispersate se transformă în fraze și apar chiar scurte povești, puțin dezorganizate, dar care au nevoie de validarea celor din jur. Dacă se simte ascultat, aprobat, iar persoanele apropiate se implică în conversațiile inițiate de el, cel mic își câștigă încrederea în sine, iar limbajul se perfecționează.
În jurul vârstei de 3 ani va începe să își impună punctul de vedere, va începe să spună NU, iar toți din jur trebuie să i se supună. E important să îi explici și chiar să îi demonstrezi că șansele de a obține ceea ce își dorește sunt mai mari dacă va cere politicos și calm. De asemenea, pentru a nu-i submina autoritatea pe care și-o dorește, îi poți da libertatea de a decide între două sau trei variante propuse de tine, fie că e vorba de hainele pe care le va purta sau meniul de prânz.

Dezvoltarea abilităților cognitive

Cât despre abilitățile cognitive, în jurul vârstei de un an și jumătate, copilul știe și poate rosti numele jucăriilor preferate, poate să denumească acțiuni dintr-o carte ilustrată atunci când este angajat în dialog pe baza a ceea ce vede, imită sarcinile pe care le observă în casă, cum ar fi gătitul sau ștersul prafului și poate potrivi obiecte în jocuri simple de tip puzzle.
Este etapa în care copilul învață prin descoperiri proprii, devine interesat să observe efectul acțiunilor sale, fie că aruncă o jucărie, fie că amestecă diverse texturi. Părinții și toți adulții din jur trebuie să îi ofere celui mic un mediu sigur și bogat în oportunități de explorare. Pentru a exploata pe deplin toate aceste oportunități, părintele trebuie să fie un partener de joc, care, fără autoritate și control, trebuie să îl însoțească și să celebreze fiecare mică victorie a celui mic. Copilul care primește încurajări, are curaj să investigheze mai departe.

Dezvoltarea motricității

Și dezvoltarea motricității cunoaște o explozie în această perioadă. Motricitatea fină va fi dezvoltată cu succes prin explorarea diverselor texturi precum, prin jocuri de tip puzzle cu piese din lemn, prin coșuri senzoriale cu panglici colorate, obiecte moi și tari, de diverse forme și texturi.
Dacă la 18 luni copilul abia urcă scările folosindu-și mânuțele și picioarele, poate arunca o minge sau își scoate hainele din dulap , pe măsură ce lunile trec, copilul devine o explozie de energie și o sursă de pozne. Aceste mici aventuri generează mari frici ale părinților care vor să evite accidentele, interzicându-i copilului să se cațere pe un scaun, sa mearcă într-un anumit loc sau să atingă obiecte periculoase. Specialiștii în educație timpurie recomandă părinților să renunțe la formulări precum ”Nu ai voie să” și să se concentreze mai mult pe oferirea de alternative atractive pentru copil, care să îl mențină într-o zonă sigură. De exemplu, în parc, îi poți distrage atenția de la cățăratul în zone periculoase propunându-i să mergeți împreună pe poiană pentru a mirosi și culege flori.

Fiecare părinte face greșeli și învață prin experiență. Este bine să te simți încrezător în ceea ce știi, dar să fii deschis permanent la a învăța mai mult despre modul în care poți susține dezvoltarea copilului tău. Dacă te simți copleșit, este recomandat să îți iei o pauză pentru a-ți restabili echilibrul emoțional, rugând o persoană apropiată și de încredere să aibă grijă de cel mic pentru câteva momente.

 

Distribuie articolul

Articole similare

Conferințele și cursurile First7

Află mai multe informații despre despre coferințele și cursurile la care poți participa și tu ca să evoluezi rapid în carieră...